Vurria mnì ch tè

di Bifolchi Luigi

De Ze Luige Bifolche

Vurrie meni cheté, Rusélle mie,
quanne tu va ‘u Mécchiòne e campià,
comme ‘na pecurèlle che p’a via
épprésse épprésse ‘a vide cammena.
Si ce fermàme éccànt’a fnténélle
pedindr’ all’accha chiare e eccesperchià,
vedé quén faccia tante béll
chiss’òcchie che me fanne ennamumura.

RITORNELLO: Vurria mnì ch té pòrtm pure,
 pòrtm eddò vò tu... pòrt stu còre.
 Si sta chtté ze sénte chiù secure.
 Vurria mnì ch té pe fa ‘a mòre.

Vurria mnì ch té quanne va fòre
a méte ‘ò rane, pe t’éccumpègnà.
Vurria recòglie tàntè spighe d’òre
che quésse mane bbélle éne ‘ntreccià
Ma ‘a cchiò bélle spighe ché ie tròve
ndé si chepiglie nire vòglie pusa.
Stu còre eccànte e té chiò nen ze mòve,
tu si’ errubbàte é nen u vò lassà.

RITORNELLO: Vurria mnì ch té pòrtm pure,
 pòrtm eddò vò tu... pòrt stu còre.
 Si sta chtté ze sénte chiù secure.
 Vurria mnì ch té pe fa ‘a mòre.